Cele mai frecvente mituri despre slăbire

Încerci să slăbești, dar nu reușești să ajungi la greutatea dorită? 

Poate fi din cauza faptului că dai crezare concepțiilor greșite pe care le auzim la tot pasul despre pierderea în greutate. În rândurile ce urmează, voi demonta câteva dintre cele mai des întâlnite mituri despre slăbire.

Mit: Singura modalitate eficientă de a slăbi este de a nu mai consuma deloc carbohidrați.

Adevăr: Conform specialiștilor nutriționiști, nu este sănătos să eliminăm în totalitate carbohidrații din dietă. Alimentele care au în componentă carbohidrați, precum mazărea, fasolea, fructele și cerealele integrale, sunt esențiale pentru un organism sănătos. Carbohidrații înseamnă și fibre. Dacă eviți carbohidrații, aportul de fibre va scădea, iar riscul de a dezvolta probleme digestive va crește semnificativ.

Mit: Nu contează ce mănânci atâta timp cât nu depășești acel număr de calorii necesar pentru a slăbi.

Adevăr: Contează ceea ce mănânci. Numărarea caloriilor nu face decât să crească obsesia de cantitate față de calitate. În cele din urmă, calitatea dietei tale va avea de suferit, la fel și sănătatea ta. Deși este important să nu consumi prea multe calorii, trebuie, de asemenea, să respecți o dietă bogată în substanțe nutritive, care să nu determine insulina și zahărul din sânge să strige după ajutor.

Mit: Dacă vrei să slăbești, va trebui să te înfometezi.

Adevăr: S-ar putea să crezi că a pierde în greutate presupune să sari peste mese și gustări și, prin urmare, să te înfometezi. Dar asta nu va face decât să cauzeze iritabilitate, frustrare și, în cele din urmă, abandonarea dietei și recâștigarea rapidă a kilogramelor pe care le-ai dat jos.

Orice nutriționist îți va spune că prima regulă în slăbire este să nu omiți mesele. Respectând fiecare masă a zilei, corpul tău va avea suficient combustibil, metabolismul va fi accelerat, iar riscul de supraalimentare mai târziu în cursul zilei (de obicei, cu alimente nesănătoase) va fi mult mai mic.

Mit: Reducerea grăsimilor din dietă te ajută să slăbești.

Adevăr: Evitarea grăsimilor nu ajută la slăbit. De fapt, de multe ori duce la creșterea în greutate. Cele mai recente cercetări arată că alimentele care conțin grăsimi sănătoase (cum sunt nucile, uleiul de măsline extravirgin, avocado, semințele de cânepă, somonul, etc.) nu te îngrașă – de fapt, îți pot accelera metabolismul și te pot ajuta să scapi de kilogramele nedorite.

Persoanele care elimină grăsimile din dietă lor tind să le înlocuiască cu alimente pline de calorii și zahăr, care nu fac decât să încetinească metabolismul, să stimuleze inflamațiile din corp șî să crească nivelul de zahăr în sânge.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

en_USEnglish